1. De ce este necesară pretratarea înainte de acoperirea cu pulbere a bobinelor galvanizate și care este obiectivul său principal?
Datorită caracteristicilor sale inerente, suprafața bobinelor galvanizate nu este potrivită pentru acoperirea directă cu pulbere. Obiectivul principal al pretratării este de a depăși aceste două obstacole majore, construind o „punte” robustă între stratul galvanizat și stratul de pulbere:
Depășirea netezimii suprafeței și a reactivității ridicate: Suprafața stratului galvanizat este foarte netedă și reactivă chimic. Pulverizarea directă duce la o aderență slabă a stratului de pulbere și poate provoca chiar o reacție care duce la exfolierea acoperirii.
Construirea unui strat de tranziție pentru îmbunătățirea aderenței: Prin pretratare, un film de conversie cu rugozitate microscopică sau legături chimice specifice este generat artificial pe suprafața stratului galvanizat. Acest film acționează ca un „cârlig mecanic” pentru aderența acoperirii cu pulbere, precum și ca un „strat de izolare” și „punte chimică” pentru a preveni reacțiile chimice, îmbunătățind semnificativ aderența dintre acoperire și substrat și rezistența generală la coroziune.
2. Fosfatarea și pasivarea sunt ambele metode comune de pretratare. Cum ar trebui să alegeți pentru vopsirea cu pulbere?
Fosfatarea și pasivarea sunt două metode de tratament cu scopuri și mecanisme drastic diferite, care afectează semnificativ aderența vopselei cu pulbere.
Pasivare: pasivarea tradițională (cum ar fi pasivarea cu cromat) urmărește să ofere protecție pe termen scurt- împotriva ruginii albe pe stratul galvanizat în sine. Filmul neted, dens, inert din punct de vedere chimic rezultat împiedică grav aderența vopselei cu pulbere. Prin urmare, la planificarea vopsirii cu pulbere, ar trebui să se solicite în mod explicit ca instalația de galvanizare să nu efectueze niciun tip de tratament de pasivare. Deși în ultimii ani a apărut pasivarea fără crom-strat subțire-special pentru acoperire, procesul său necesită încă o verificare matură.
Fosfatarea: Acesta este cel mai clasic și mai fiabil proces standard de pretratare pentru vopsirea cu pulbere. Formează o peliculă cristalină de fosfat-insolubilă în apă, poroasă, ușor aspră pe suprafața stratului galvanizat. Această peliculă cristalină intactă asigură structura de „ancorare” ideală pentru stratul de acoperire, realizând astfel o aderență optimă.
3. Pe lângă fosfatare, ce alte metode eficiente de tratare a suprafețelor sunt disponibile?
Pe lângă fosfatarea chimică, tratamentele fizice și noi tratamente chimice pot oferi, de asemenea, o bază bună pentru aderența acoperirii cu pulbere.
Tratamentul de rugosire fizică: Acesta este un alt mijloc eficient de îmbunătățire a aderenței, potrivit în special pentru situațiile în care fosfatarea chimică nu este posibilă sau adecvată.
Tratament de sablare: utilizarea abrazivelor ne-metalice (cum ar fi corindon maro, nisip de cuarț) pentru a „sabla” suprafața galvanizată poate crea o suprafață uniformă și rugoasă, oferind o forță de „prindere mecanică” excelentă pentru acoperire.
Tehnologii emergente de tratare chimică (cum ar fi tratamentul cu silan): aceasta este o tehnologie de pretratare mai nouă, care este mai ecologică decât fosfatarea, capabilă să formeze pe suprafață o peliculă hibridă organică-anorganică extrem de subțire. Deși maturitatea și stabilitatea procesului său nu sunt la fel de ridicate ca fosfatarea tradițională, poate obține totuși o bună aderență în condiții strict controlate, făcându-l deosebit de potrivit pentru liniile de producție automate-la scară largă.
Precauții: Tratamentul cu silan este extrem de sensibil la parametrii procesului; Controlul necorespunzător al greutății filmului (cum ar fi grosimea excesivă) va degrada grav aderența.
4. Care sunt pașii cheie într-un proces fiabil de vopsire cu pulbere pentru bobine galvanizate?
Un proces de vopsire cu pulbere complet, standardizat, care garantează aderența finală este următorul:
**Degresare amănunțită (etapa cea mai critică):** Piesa de prelucrat trebuie curățată temeinic cu un agent de curățare alcalin pentru a îndepărta toată grăsimea, praful și amprentele digitale. Orice ulei rezidual este un inamic major al aderenței și va duce direct la eșecul aderenței după acoperirea cu pulbere.
**Spălarea cu apă:** Se efectuează spălări multiple folosind apă pură cu o conductivitate sub 20 μS/cm pentru a îndepărta agentul de curățare rezidual de pe suprafața piesei de prelucrat, asigurându-se că nu rămân reziduuri chimice.
**Tratament de conversie chimică (formarea unui film de fosfat):** Acesta este pasul de bază în formarea unei aderențe puternice. Piesa de prelucrat curată este scufundată sau trecută printr-o baie de fosfatare pentru a forma o peliculă densă de cristal de fosfat pe suprafață.
**Uscare completă:** Piesa de prelucrat fosfatată este uscată complet pentru a îndepărta toată umezeala, asigurându-se că suprafața este complet uscată.
**Acoperire cu pulbere electrostatică:** Acoperirea cu pulbere electrostatică este aplicată pe suprafața uscată și curată a filmului de fosfat.
Întărire la temperatură-înaltă: piesa de prelucrat pulverizată este plasată într-un cuptor de întărire pentru coacere la-temperatură înaltă, care topește, nivelează și leagă-acoperirea cu pulbere, formând în cele din urmă un strat dur.
5. Cum se verifică și se testează științific dacă aderența după acoperirea cu pulbere îndeplinește standardele?
După acoperirea cu pulbere, aderența trebuie verificată folosind metode standard de testare.
Metoda de testare cea mai frecvent utilizată și cea mai autorizată este testul de aderență-încrucișat (testul cu grile de 100). Standardele de testare pot fi găsite în GB/T 9286 (internă) sau ISO 2409 (internațional). Criteriile specifice de operare și de judecată pentru această metodă sunt următoarele:
Pașii de funcționare: utilizați un tester de aderență{0}}de tăiere transversală dedicat pentru a crea o grilă (de obicei, o grilă de 10 x 10 de 1 mm x 1 mm) care pătrunde în suprafața acoperirii. Apoi, aplicați bandă adezivă-sensibilă la presiune pe zona grilei și îndepărtați-o rapid.
Criterii de apreciere: O zonă de acoperire mai mică sau egală cu 5% este evaluată ca nivel 0, cel mai înalt nivel, reprezentând o aderență excelentă a acoperirii. Zonele mari de exfoliere a stratului indică o aderență inacceptabilă.
Metode de testare auxiliare: pe lângă testul de aderență-crosscut, testul de tragere-de asemenea poate fi folosit și pentru analiza cantitativă a rezistenței de aderență. Pentru componentele supuse sarcinilor dinamice, trebuie efectuate teste de impact sau încovoiere pentru a verifica dacă stratul de acoperire se va crăpa sau se va desprinde atunci când este supus la deformare.